Blog de Chimie în Tehnologie

Usturoiul lui Hippocrate ca antidot pentru Dracula

Crisb
Crisb
February 26, 2020

Dat fiind faptul că în perioada următoare deja urmează sezonul în care se plantează usturoiul lui Hippocrate ca antidot pentru Dracula, am ales să luăm şi noi această legumă sub lupă, pornind de la istorie şi cultivare până la utilizările casnice.

Mituri despre usturoi

Usturoiul îşi are originile din Asia, încă de acum 7000-8000 ani. Tradiţia indiană spune că s-a născut dintr-o picătură de de ambrozie divină, scăpată din cer de Garuda, o pasăre mitică. Dacă este să ne raportăm la islam, după ce Diavolul a plecat din Grădina Edenului, de sub piciorul lui stâng a răsărit usturoiul. Tradiţia românească înfăţişeasză usturoiul ca om, căci are cap, cruce, fiind îmbrăcat în haine iar firele sunt denumite căţei, de aici deducem o parte din legătura cu vampirii şi ustoroiul. Se spune că dacă arunci usturoi, seminţe de mac, boabele de orez, susan, aşchii de fier sau piper vom obliga demonul să se oprească să le numere şi să-l prindă dimineaţa, ce-l va distruge. Există şi un film românesc cu un succes uriaş ce are în centru motivul usturoiului.

În Imperiul Roman şi Egiptul Antic usturoiul era folosit pentru prevenţia bolilor contagioase, chiar pentru hrana muncitorilor ce ridicau piramide. Hippocrate, părintele medicinei, recomanda consumul zilnic de usturoi ca mijloc de prevenţie.

Cultivarea usturoiului

Cel mai mare exportator în România este Olanda, din păcate la noi în ţară se produce doar 10% din necesarul de consum. Cel mai mare producător mondial este China, urmată de India. La nivel de compozitie, cea mai activă substanţă este alicina, un compus sulfurat, ce contribuie la întârirea sistemului imunitar.

Desigur că există o legătură izotopică între pâmânt şi usturoi. Usturoiul poate cultivat chiar şi în spaţii neîncălzite deoarece nu necesită căldură. Dezvoltarea ideală se face la o temperatură între 18 şi 30 de grade Celsius, la un minim de 7 grade şi un maxim de 34 de grade. Foarte important de punctat este că partea subterană la planta de usturoi îngheaţă la -20 de grade, iar cea aeriană la -5 grade-.Termometrul Hanna HI145 reprezintă opţiunea ideală ca şi randament calitate-preţ pentru cuantificarea acestui parametru.

La nivel de lumină vorbim de un necesar de cel puţin 14 ore pe zi de expunere pentru o dimensiune în limitele normale a căpăţânii. Pentru hrănire se recomandă irigarea prin aspersie într-un sol uşor, fertil, bogat în materie organică, bine drenat şi afănat, cu un pH între 6 şi 7. De aceea este recomandată ca etapă pregătitoare verificarea pH-ului folosind modele avansate ca şi testerul de pH pentru sol GroLine- HI981030. La nivel de rotaţie a culturilor o dată la 3-4 ani, usturoiul poate fi predecesorul unor soiuri diverse de cartof, roşii, ardei, vinete, castravete, dovlecel, fasole, conopidă, mazăre şi chiar verză.

Plantarea se realizează în perioada imediat următoare, 1-2 martie, la o distanţă de 6-12 cm pe rând şi 25-30 cm între rânduri, pe straturi de 20-25 cm înâlţime şi lăţime de 1,5 metri, la o adâncime de 2-3 centimetri. Rolul termohigrometrului Hanna HI9564 intervine în stadiul de depozitare, unde temperatura trebuie să fie menţinută la 18 grade pentru a evita încolţirea.

Forme şi combinaţii de usturoi

Odată cu prelucrarea, usturoiul poate intra sub diferite forme, de la binecunoscutul mujdei, până forme mai aparte de ceai de usturoi cu ghimbir sau usturoi cu miere. Demnă de menţionat este şi apă de usturoi, un remediu naturist cu multiple utilizări.

În gastronomie regăsim usturoiul în formă crudă, sub formă de praf, granule, deshidratat şi chiar tinctură dacă ne aplecăm spre sfera medicinii naturiste. Supa de usturoi, dulceaţa de usturoi şi pâinea cu usturoi au devenit în timp delicatesse în Franţa şi India. Asupra sosurilor de usturoi nu o să insistăm căci avem un articol dedicat pe tema aceasta.

Beneficii usturoiului

Usturoiul lui Hippocrate ca antidot pentru Dracula are foarte multe aplicaţii naturiste. Se recomandă consumul la 5 minute după zdrobire, proprietăţile benefice maturându-se prin oxidare. Există o mulţime de soluţiile preparate pe bază de usturoi, de la clasica abrodare de usturoi plus apă şi zahăr sau usuturoi macerat 15 zile în alcool pentru probleme pulmonare până la usturoiul macerat în rachiul de cidru pentru tratarea problemelor ce ţin de circulaţie. Sunt studii ce plasează usturoiul ca element ce ajută la îmbunătăţirea vederii, hipertensiunii arteriale, prevenirea dezvoltării celulelor canceroase. La nivel de digestie usturoiul conţine vitaminele A,B şi C, fiind util în detoxifiere şi chiar în diete, în controlul colesterolului şi al bilei leneşe. Usturoiul este şi un foarte bun dezinfectant în materie de plăgi sau acnee. Se pare că reduce şi efectele nicotinei şi a expectorațiilor. Totuşi pentru persoanele însărcinate, cu stomac sensibil sau tensiune scăzută, usturoiul nu este recomandat.

Please follow and like us:
error
agriculturaanaliza hannablog chimieblog chimie in tehnologieblog despre chimieblog despre tehnologielegumemaionezămedicamenteNoutăţi zilnicepHProdusele HannaSfaturi Utiletemperaturatesterusturoi

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Follow by Email
Facebook
Facebook
Instagram