Istoria ceaiului
Hanna propune să ne aşezăm în această vineri la o ceaşcă de ceai de poveşti. Se spune că fondatorul şcolii budiste Zen, Bodhidharma a adormit în timpul meditaţiei şi s-a pedepsit singur prin secţionarea pleoapelor, ce odată căzute pe pământ au prins rădăcini, metamorfozându-se în tufe de ceai. O altă legendă mai credibilă, tot cu origini asiatice, îl înfăţişează pe împăratul Shennong, ce s-a ales cu frunze dintr-un copac în bolul cu apă fierbinte din care bea, fiind intrigat de schimbarea culorii apei şi aroma revigorantă a băuturii.
Compoziţia clasică a ceaiului
Când ne gândim la sursa de ceai, în principal vorbim despre planta denumită Canellia sinensis, ce prin frunzele sale reprezintă baza ceaiului clasic. Ca şi compoziţie se mai adăugă şi teina, taninul ( despre care am povestit şi în articolul despre vin) şi uleiurile volatile. Bineînţeles că ne putem extinde şi spre alte baze pentru infuzii, nu doar Canellia sinensis, foarte reprezentative fiind Ilex paraguarensis dacă ne referim la mate, Tecoma curialis pentru lapacho şi Aspalathus linearis pentru rooibos, plus soluţii clasice ca şi condimente, mentă, muşeţel sau fructe uscate. Practic, cam orice tip de infuzie se poate denumi generic ceai.
Solul poprice plantelor de ceai
În principal planta de ceai preferă un sol umed şi acid, permeabil şi bogat în humus, din zone tropicale. Aici rolul pH-metrului portabil Hanna pentru măsurători de pH directe în sol – HI99121 este determinant deoarece acest dispozitiv performant sondează solul pentru a cuantifica aciditatea. Avantajul vine din faptul că electrodul are un vârf conic şi robust, ideal pentru un pâmânT umed şi moale, iar ca adaptare pentru cealaltă extremă dispune de o tijă de plastic. Cultivarea plantei de ceai se face în pantă pentru a evita excesul de apă. La nivel de înâlţime, preferinţa este de peste 1500 metri, unde frunzele se dezvoltă într-un ritm mai pragmatic, cu acumulare de aromă mai complexă şi superioară din punct de vedere calitativ.
Potenţialul de oxidare a frunzelor de ceai
După ce am aflat ce este potenţialul de oxido-reducere într-unul din primele noastre articole, haideţi să vedem ce rol are acest proces în fluxul de fabricaţie al ceaiului. Clorofila se descompune iar tainurile devin libere în cadrul acestei oxidări ce începe la scurt timp după culegerea frunzelor, pigmentul negru acoperind treptat coloritul frunzelor. Putem spune că este un fel de fermentaţie, dar doar cu influenţă enzimatică nu şi a microorganismelor. Prin încălzire enzima este dezactivată, iar oxidarea stopată, parametrii de control fiind temperatura şi umiditatea. Lipsa unei monitorizări atente duce la apariţia de ciuperci, ce întreţin o fermentaţie în adevăratul sens al cuvântului, generatoare de substanţe toxice în ceai, cu miros dezagreabil şi chiar efect cancerigen. La nivel de tehnologie de contorizare, Hanna recomandă conceptul Edge HI2002 pentru pH şi ORP, ce permite stocarea a 1000 de date de înregistrare. Informațiile includ citiri, date GLP, data și ora. Acest dispozitiv Hanna, dotat cu electrozi digitale de tehnologie avansată se poate fixa chiar şi pe perete. Pentru temperatură şi umiditate soluţia logică o reprezintă termohigrometrul cu punct de rouă – HI9565 dezvoltat să fie portabil şi rezistent în condiţii vitrege, dotat cu o carcasa robustă, rezistentă la apă chiar şi la nivel de sondă, cu rezultate excelente în citiri pentru proceduri directe.
Ar ideal să condimentăm la o ceaşcă de ceai şi finalul plus epilogul poveştii frunzei devenită lichid plin de mireasmă, nu? Ar fi tentant chiar să vedem ce este ceaiul alb, verde şi negru şi chiar să mergem mai departe cu beneficiilor acestei băuturi şi mitul servirii. Eh, este vineri, ne putem revedea luni la un nou articol pe blog de tip continuare, până la atunci mai punem la fiert un alt ceai şi ne relaxăm. Weekend cât mai simplu, dulce şi uşor!
0 Comments