Mâncarea caldă comandată

Este vineri şi ideea de a comanda mâncare sau a ieşi în oraş la restaurant, este o practică devenită deja obișnuinţă în zilele noastre. Din comoditate, lipsă de timp, lacune în materie de abilităţi culinare sau multe alte motive, apelăm tot mai des la catering, la mâncarea caldă comandată. Pe lângă aspect şi gustul, în momentul în care comandăm mâncare gătită ne aşteptăm să o primim caldă. Şi chiar sunt localuri ce ne livrează de fiecare dată mâncarea caldă, chiar la aceeaşi temperatură, oare cum fac asta? Dacă ieri analizam deserturi reci, azi o să descoperim în cele ce urmează secretele mâncării calde.

Istoria cateringului

Deşi sună modern, termenul englezesc ” to cater ” înseamnă a organiza, ceea ce ne face să ne ducem cu imaginaţia cu mii de ani în urmă. În Grecia şi Roma Antică cateringul era foarte prezent în timpul petrecerilor civile, ba chiar exista posibilitatea de închiriere de bucătari, achiziţia de preparate de stradă pentru a fi consumate pe loc sau acasă şi chiar locuri unde se putea lua masa. Evoluţia a mers în Orientul Mijlociu spre hanuri, în timp ce în Europa de Vest din Evul Mediu mănăstirile aveau un rol culinar foarte important. În 1826 se inventa linia ferată şi apăreau cantinele şi hotelurile, apoi la începutul secolului XX americanii inventau fast-food-ul, datorită soldaţilor ce erau nostalgici după conserve. În acel moment, marketingul şi-a intrat în rol, mai ales pe industria de fast-food, cu jucării supriză şi preţuri mici, chiar şi astăzi statul american subvenționând industria fast-food. Să nu uităm că tot în această perioadă de evoluţie industrială se inventau şi băuturile răcoritoare acidulate, mai ales cele cu aromă de cola. Aşa a ajuns cateringul să acopere cam tot în ce ţine de alimentaţie, atât în sectorul comercial (restaurant, pizerii, fast-food) cât şi cel colectiv (scoli, spital,armată) şi cel de călătorie (tren, avion, vapor).

Cum ştim dacă mâncarea este caldă?

Există multe explicaţii pentru mâncarea caldă comandată, dar în acest caz ecuaţia este destul de simplă, se măsoară temperatura produsului fără să fie deteriorat ca aspect prin energia infraroşie. Energia infraroșie se referă la radiațiile termice invizibile care sunt emise în mod natural din toate obiectele, inclusiv preparatele culinare. Energia infraroșie cuprinde partea spectrului electromagnetic ce se încadrează între undele radio și lumina vizibilă. Sir Frederick William Herschel a fost astronomul britanic de origine germană care a descoperit energia infraroșie pentru prima dată, în 1800. Descoperirea a fost făcută în timp ce trecea lumina soarelui printr-o prismă și ținea un termometru chiar dincolo de capătul roșu al spectrului vizibil. Inițial destinată măsurării temperaturii ambientale a încăperii, Herschel a constatat că citirea temperaturii era mai mare decât cea a spectrului vizibil și, prin urmare, trebuie să existe o formă invizibilă de lumină.

Cum se măsoară energia infraroşie?

Întrucât energia infraroșie este în afara spectrului vizibil, poate fi mai ușor simțită ca şi căldură. Energia termică emisă în mod natural de obiecte poate fi detectată și măsurată. Energia infraroșie poate fi măsurată prin utilizarea de termometre fără contact. Prin simpla îndreptare a unui termometru cu energie infraroşie către un obiect, energia termică emisă este preluată de senzor și transformată într-un semnal electric; acest semnal este apoi afișat ca o citire a temperaturii. Aproape toate obiectele degajă nu numai energia termică emisă, ce este folosită pentru a determina măsurători de energie infraroşie, dar și energie reflectată și transmisă. O singură excepție este o suprafață a corpului negru care emite 100% energie termică fără a reflecta sau a transmite vreo energie. Energia reflectată și transmisă a majorității obiectelor măsurate trebuie să fie contabilizată pentru a realiza măsurători de energie infraroşie exacte. Conceptul de emisivitate se referă la raportul dintre energia termică emisă de un obiect cu cel al unui corp negru. Un corp negru are o emisivitate de 1, deoarece emite numai energie termică; prin comparație, aurul lustruit are o emisivitate în jur de 0,02. Aceasta indică faptul că aurul lustruit va absorbi 2% și va reflecta 98% din energia termică. Emisivitatea poate varia în funcție de compoziția și temperatura materialului, dar majoritatea materialelor organice, precum și suprafețele dure sau vopsite au o emisivitate de 0,95, care poate fi folosită pentru a compensa măsurătorile de energie infraroşie.

Termometrul Hanna HI99556-00

Acest infraroşu poate fi o soluție rapidă pentru a măsura preparatele preparate. Pentru o citire rapidă, precisă, non-invazivă a temperaturii, Hanna recomandă termometrul cu infraroșu HI99556-00. Cu un timp de răspuns de aproximativ o secundă, un interval de măsurare cuprins între -10 și 300 ° C și o compensare fixă ​​a emisivității de 0,95, putem monitoriza rapid temperatura unei game largi de vase. Termometrul Hanna HI99556-00 este furnizat cu sondă de termistor HI756PW detașabilă pentru pătrunderea în semisoliduri și are o precizie de ± 0,5 ° C. Atunci când alegem un termometru cu infraroşu, luăm în calcul și raportul distanță-obiect. Termeometrul Hanna HI99556-00 are un raport distanță-loc de 3: 1, ceea ce înseamnă că diametrul zonei măsurate este o treime din distanța dintre termometru și obiect. Dacă ţinem termometrul la aproximativ 12 centimetri distanță de mâncare și astfel aveau o suprafață de măsurare de aproximativ 10 cm. În acest mod citirile de energie infraroşie sunt corecte și discrete pentru alimentele preparate.

Termometru pliabil Checktemp® 4 – HI151

Cum la Hanna inovaţia este la ea acasă, s-a patentat şi o versiune de termometru buzunar, la fel de convenabilă ca şi preţ. Vorbim desigur despre termometrul pliabil Checktemp® 4 – HI151, care este disponibil pe variaţiuni de culori pentru fiecare tip de aliment.

Concluzii

Mâncarea caldă comandată este o chimie culinară ce trece prin tehnologie înainte să ajungă pe farfuria noastră şi să ne încânte papilele noastre gustative.