” Despre profesia de reprezentant Hanna 2 ” continuă seria de articole începută în această săptămână, pe aceeaşi tema. Azi îl avem alături pe Eduard Hendel, specialistul nostru în acvacultură şi piscicultură, omul din spatele celui mai vizualizat articol de pe blog dedicat peştişorilor şi tehnologiilor dedicate acestei industrii.

De ce Hanna?

Eduard: Am ales sa fac parte din echipa Hanna datorită faptului că sunt familiarizat cu echipamentele produse în România. Am lucrat cu ele încă din timpul studenției și mai apoi în fermele unde am activat până să ajung aici. Având în vedere ca Hanna Instruments este o companie la nivel global mi-am zis că este locul ideal unde mă pot dezvolta pe plan profesional și să am norocul să întâlnesc specialiști din diverse industrii. Și cel mai important aspect este faptul că echipa Hanna este una dinamică, tânără, sprijinul  acordat de colegi nu întârzie să apară în cazurile unde nu stăpânesc foarte bine profilul clientului.

Vânzările B2B pentru tine reprezinta doar un job?

Eduard: Vânzările B2B nu mi-au fost străine când am venit la Hanna deși eu am activat în alte domenii mai tehnice sa zic, inevitabil aveam legătură și cu partea de vânzări și necesita o implicare din partea mea. Ce îmi place la acest aspect al jobului meu este interacțiunea cu noi specialiști, oameni din diverse industrii. Întâlnesc cel puțin 5 experţi zilnic alături de care schimb informații din diferite arii științifice și lucrul acesta nu poate decât sa ma bucure. Îmi fac meseria într-un mediu plăcut, nu trece o zi fără sa învăț lucruri noi.

Ce așteptări au clienții de la Hanna?

Eduard: Clienții Hanna cunosc foarte bine profilul companiei, știu ca sunt aparate produse în România, oferim o calitate și seriozitate când vine vorba de aparatura noastră de laborator, după cum bine știți anual apar aparate noi sau sunt îmbunătățite versiunile existente. Cel mai important aspect pe care noi îl oferim clienților este acela de siguranță și aici ma refer la rapiditatea de a rezolva o problema, avem avantajul ca aparatele se produc în România și echipa tehnica intervine rapid în rezolvarea eventualelor probleme. Un alt aspect este acela ca noi, reprezentanții tehnici, oferim sprijin și mentenanță periodică “acasă” la client, prin vizitele pe care le facem, încercând sa dezvoltăm parteneriate pe termen lung.

Care este specialitatea ta?

Eduard: Eu pot sa zic ca stăpânesc bine industria zootehnica mai exact acvacultura și piscicultura, locul unde mă simt ca “pestele în apa” dar am început sa învăț multe lucruri noi si din alte domenii conexe cum ar fi industria alimentară.

Crezi în competiție sau spirit de echipa?

Eduard: Cred în competiția cu mine, adică zilnic trebuie sa ma autodepăşesc, zilnic trebuie sa devin mai bun în ce fac, sa îmi perfecționez abilitățile și cunoștințele generale. În interiorul companiei clar spiritul de echipă predomină, sunt convins ca nu doar eu am această părere, noi în cadrul Hanna am evoluat din echipă în familie, pentru simplu fapt ca ne ajutăm sa creștem și să ne dezvoltăm împreună și încercăm să găsim soluții pentru orice problemă. Aceasta este viziunea noastră când vorbim  despre profesia de reprezentant Hanna.

6. Cum reuşesc să ajungă clienţii la tine?

Deobicei primesc cereri de ofertă pe adresa eduardhendel@hannainst.ro, aria mea de acoperire fiind judeţele Cluj, Bihor, Alba, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj.

Hanna mai sigur, mai simplu, mai uşor!

Follow by Email
Instagram