Blog de Chimie în Tehnologie

pH-ul şi temperatura la Kalanchoe

Crisb
Crisb
February 14, 2020

Pentru ultimul episod din seria de Valentine’s Day, denumit  “ph-ul şi temperatura la Kalanchoe “, începută cu un articol acum 2 zile, avem o invitată specială, din Madagascar.

Cu ajutorul pH-metrului Hanna 99121 am analizat pH-ul şi temperatura solului acestei flori exotice, ideală ca plantă de apartament.

Perfect ar fi fost ca temperatura să fie între 15-25 de grade, iar pH-ul între 6-7.

Rezultatul în video-ul de mai jos.

Cum sunt multe mituri în jurul acestei plante, am ales să ne imaginăm un interviu alături de colega noastră din biroul de vânzări, Kalanchoe:

Reporter Hanna- Buna, Kalanchoe!

Kalanchoe- Salama! Aşa se salută în malgaşă 🙂

Reporter Hanna- Foarte amuzant :)) Ce înseamnă numele tău?

Kalanchoe- În chineză se pare că înseamnă plantă de mănăstire budistă!

Reporter Hanna- Deci originile tale sunt în Asia?

Kalanchoe- Este greu de spus, ce ştiu eu este că prin 1763, botanistul francez Michel Adanson a realizat primele menţiuni despre Kalanchoe. Apoi, prin anii 30′ un neamţ ne-a arătat Europa.

Reporter Hanna- Din ce familie faceţi parte?

Kalanchoe- Suntem din neamul Crassulaceae, deci putem spune că suntem cactuşi africani ca origini.

Reporter Hanna- Câte specii de Kalanchoe sunteţi ?

Kalanchoe- Suntem peste 125 de specii, vedetele sunt Blossfeldiana, Beharensis, Uniflora, Daigremontiana, Tubiflora şi Marmorata.

Reporter Hanna- Este adevărat că aţi ajuns şi în spaţiu ?

Kalanchoe- Informaţia este perfect adevărată! Stră-stră-stră bunica mea a fost una din primele plante ajunse în spaţiu, am fost parte din echipajul sovietic Salyut 1! 

Reporter Hanna- Păi şi străbunicul tău nu a făcut nimic la viaţa lui ?

Kalanchoe- Suntem plante asexuate, doar de sex feminin, dar ne descurcăm, producem mii de puiuţi.

Reporter Hanna- Care este speranţa de viaţă?

Kalanchoe- Aproximativ 5 ani!

Reporter Hanna- Care este rolul vostru în viaţa de zi cu zi?

Kalanchoe- Suntem considerate plante de decor, în casă sau în grădină. Mie îmi place în grădină pentru pot să îmi întind rădăcinile peste tot. Asupra animalelor lumea rea spune că avem efect toxic, facem ceva rău la inimă…

Reporter Hanna- Cu oamenii cum vă înţelegi ?

Kalanchoe- Excelent, că suntem plante suculente, cu rol sedativ. Chiar şi frunzele ajută la tratarea clasicului şi dezagreabilului herpes.

Reporter Hanna- Că tot ţi-am făcut analizele cu pH-metru nostru, cum ţi se par rezultatele? Eşti o plantă pretenţioasă?

Kalanchoe- Păi pH-ul sub 6 este cam acid pentru mine. La temperatură, 20 de grade e decent. Zen ar fi să nu prea beau apă decât săptămânal primăvara, vara şi toamna, iar iarna aşa o dată la 3 săptămâni câte o guriţă, cât să nu-mi fie foarte uscat solul. Şi pământul ar fi ideal să-l schimbe stăpânii anual, să fie mereu cu 30% amestec pietriş, să meargă drenajul strună.

Reporter Hanna- Ce părere ai despre soare?

Kalanchoe- Îmi place lumina, dar nu intensă, fără expunere direct că-s fotosensibilă. Vara maxim două ore pot sta la soare, să admir răsăritul şi apusul, la o temperatură de maxim 35 de grade. În schimb iarna înfloresc dacă am o temperatură de 15 grade constantă.

Reporter Hanna- Îţi mulţumim pentru timpul acordat, spor la fotosinteză! Acesta a fost interviul din cadrul episdoului “pH-ul şi temperatura la Kalanchoe”!

Kalanchoe-  Tsisy fisaorana! 

Hanna, mai simplu, mai sigur, mai frumos!

Please follow and like us:
error
agriculturaanaliza hannaapablog chimieblog chimie in tehnologieblog despre apablog despre chimieblog despre tehnologiefloripHProdusele Hannatemperatura

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Follow by Email
Facebook
Facebook
Instagram