Ghid de bune practici: pH

Păstraţi electrodul hidratat

De ce ? Uscarea electrodului poate produce variaţii ale valorii de pH, timp de răspuns lent şi măsurători incorecte.

Soluţia: Recondiţionaţi un electrod uscat prin introducerea bulbului şi a joncţiunii în soluţia de păstrare pentru cel puţin o oră.

 

Clătiţi, nu ştergeţi electrodul

De ce? Ştergerea sticlei electrodului determină apariţia unei încărcări statice care interferează cu citirea valorii de pH.

Soluţia: Clătiţi electrodul cu apă distilată sau apă demineralizată. Puteţi elimina excesul de lichid rămas, prin tamponare, folosind un şerveţel absorbant care nu lasă scame.

 

Păstraţi electrodul în soluţia de păstrare

De ce? Păstrarea electrodului în apă deionizată poate cauza pierderea ionilor prin membrana de sticlă şi în electrolit, determinând un timp de
răspuns mai îndelungat.

Soluţia: Păstraţi electrodul în soluţia specială de păstrare.

 

Curăţaţi electrodul în mod regulat

De ce? Odată cu utilizarea îndelungată se pot forma depuneri pe sticlă, având ca rezultat calibrări şi măsurători eronate.

Soluţia: Curăţaţi electrodul cu soluţia specială de curăţare, în funcţie de tipul probelor pe care le analizaţi.

 

Calibraţi frecvent

De ce? Toţi electrozii de pH trebuie calibraţi frecvent pentru o mai bună acurateţe.

Soluţia: Calibraţi electrodul în funcţie de precizia necesară. Calibrarea zilnică este ideală.

 

Alegeţi electrodul potivit

De ce? Electrozii de uz general pot fi utilizaţi pentru o mare varietate de aplicaţii, însă nu pentru toate tipurile de probe.

Soluţia: În funcţie de tipul de probă, puteţi alege un electrod special pentru alimente, temperaturi înalte sau joase, acizi, baze sau alte aplicaţii.

 

Deschideţi sau slăbiţi capacul de reumplere

De ce? Un electrod cu capacul închis poate determina încetinirea stabilizării electrodului.

Soluţia: Slăbiţi sau îndepărtaţi capacul. Nu uitaţi să înfiletaţi capacul după utilizare. (Nu se aplică la electrozii fără reumplere)

 

Păstraţi nivelul soluţiei electrolit

De ce? Soluţia electrolit se pierde prin joncţiune odata cu trecerea timpului. Nivelul scăzut al electrolitului poate cauza citiri eronate.(Nu se aplică la electrozii fără reumplere)

Soluţia: Asiguraţi-vă că nivelul electrolitului este la cel mult 15 mm faţă de orificiul de reumplere.

 

Imersaţi corect electrodul

De de ? Atât vârful cât şi joncţiunea electrodului trebuie imersate în probă pentru o funcţionare corectă.

Soluţia: Asiguraţi-vă că folosiţi suficientă cantitate de probă pentru ca joncţiunea să fie scufundată.

 

Verificaţi electrodul

De ce? Cu trecerea timpului, porţiunea sensibilă a electrodului reacţionează mai slab şi în final va ceda. Deteriorarea acesteia va produce citiri eronate.

Soluţia: Verificaţi deteriorarea electrodului prin calcularea valorilor offset şi slope.

 

Consultaţi ghidul de bune practici http://blog.hannainst.ro/ghid-de-bune-practici-titrari-volumetrice-karl-fischer/

 


0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Follow by Email
Instagram