Astăzi vom urma drumul ce porneşte de la plante la unguente, analizând chimia din tehnologia producerii acestor medicamente ce ne ajută la tratarea afecţiunilor pielii, artritei, reumatismului.
Istoria unguentelor
Încă acum peste 3000 de ani, Hipocrat şi Galenus vorbeau despre aceste tratamente terapeutice, realizate din grăsime animală, ceară de albine, miere şi gumă de origine vegetală. Vaselina, a devenit ingredientul de bază, ea fiind inventată în 1871 de către chimistul american Robert Augustus Chesebrough, ca şi un petrol gelatinos. Chesebrough a testat produsul pe proprile tăieturi şi arsuri. Legenda spune că ajuns în New York, Robert s-a ars singur în faţa audienţei cu acid sau flacără, pentru a convinge că produsul are efect şi poate fi vândut ca şi medicament. Medicamentele de actualitate vin într-o varietate de forme ce includ creme, loțiuni, geluri și unguente. Unguentele, în special, sunt foarte medicamente vâscoase care sunt preparate din materiale cum ar fi ceara de parafină, ceara de albine sau uleiurile vegetale.
Diversitatea unguentelor
Există o serie de criterii după care se pot clasifica unguentelor printre care amintim structura de gel, gradul de dispersie al substanţelor active, gradul de pătrundere, locul de aplicare şi acţiunea terapeutică. Structura de gel poate fi hidrofobă, ce este una groasă, emulsionată, unde vorbim de un mix de faze apoase şi hidrofobe, şi cea de a 3-a este structura de hidrogeluri, unde discutăm de o singură fază hidrofilă. Ca şi grad de dispersie al substanţelor active diferenţiem unguente de tip soluţie, suspensie sau bifazice, emulsii şi polifazice. La nivel de grad de pătrundere se cunosc unguentele de acoperire, ce nu pătrund în piele, unguente de penetraţie şi unguente de resorbţie unde pătrunderea se face până la hipoderm. Locul de aplicare împarte unguentele în dermice şi mucoase. În fine, ultima dar nu cea din urmă, chiar probabil cea mai importantă, acţiunea terapeutică specializează medicaţia topică în unguente de acoperire, cosmetice, antimicrobiene, antimicotice şi antiflamatoare.
Cum se fac unguentele şi ce conţin
Cele mai multe procese de producţie includ ulei infuzat fierbinte ce topesc plantele şi substanţele active, alături de ceară. Urmează adăugarea de uleiuri esenţiale şi lăsarea la răcit. Cele mai multe unguente conțin foarte puțină apă, ele fiind ideale pentru hidratarea și protejarea zonei pielii afectate. Zincul de bacitracină este un antibiotic încorporată adeseori în unguente. Acest medicament este utilizat pentru prevenirea infecțiilor în leziuni minore ale pielii atunci. Materialele de bază pentru unguente pot fi caracterizate după conţinutul de apă. Numărul apei este cantitatea maximă de apă din 100g de medicament, o temperatură specifică. Conținutul excesiv de umiditate poate afecta stabilitatea, rata de eliberare, și consistența preparatului medicamentos.
Standardele medicaţiei topice
Standardele pentru conținutul de apă al majorității materialelor de bază pentru preparare medicamentelor sunt stabilite de către minister, care stabilește standarde de calitate pentru proprietățile medicamentelor precum și metodele de analiză aprobate. Ministerul publică monografii pentru o mare varietate de preparate medicamentoase; majoritatea metodelor de analiză pentru parametrii de interes sunt specificați în aceste monografii. Monografia pentru bacitracină din unguentele de zinc recomandă determinarea conținutului de umiditate cu titrarea Karl Fischer.
Titratorul Hanna pentru umiditate
Pentru producătorii de unguente de antibiotice ce doresc înlocuirea vechiului titrator volumetric Karl Fischer pentru interpretarea în intervalul inferior să fie în conformitate cu monografia specifică de sub 1% conținut de apă, Hanna Instruments vine cu o nouă opţiune de titrator coulometric HI904. Echipamentul tehnologic este ideal pentru probele cu conținut de apă variat de la 1ppm la 5%. Generarea titrantului în celulă elimină nevoia de standardizare periodică, o caracteristică de economisire a timpului, un aspect foarte important pentru producători. Monografia presupune ca probele să fie dizolvate într-un toluen 7: 3 / solvent de metanol înainte de titrare, HI904 având calcule încorporate pentru dizolvări externe. HI904 poate suporta până la 100 metode diferite de titrare, cu potențialul de extindere în analiza diferitelor produse.
Concluzie
De la plante la unguente nu este foarte dificil de ajuns, dar proporţiile alese în chimia din tehnologia producerii fac diferenţa între un eşec şi o medicaţie topică eficientă.
0 Comments