În 2014 Hanna lansa primul primul electrod cu bluetooth pentru măsurare a pH-ului, inveţie ce a deschis uşile pentru mulţi antreprenori din domeniul agriculturii, producţiei vinului şi a berii, în materie de perfecţionare a producţiei, mai ales din punct de vedere al calităţii livrate. S-a ajuns la un la nivel la care doar o aplicaţie, un telefon şi un electrod specific sunt necesare pentru măsurarea pH-ului. Dar până să descoperim primul electrod cu bluetooth în amănunt, oare voi ştiţi de unde a apărut tehnologia bluetooth?
Nordica istorie Bluetooth
Poate părea greu de crezut dar denumirea scandinavă Blåtand/Blåtann este originea de provenienţă a cuvântului Bluetooth. Aşa era supranumit regele viking Harald I al Danemarcei, o personalitate ce încuraja comunicarea, în timpul domniei sale Norvegia şi Danemarca fiind unite. Chiar şi la nivel de branding, logo-ul Bluetooth este inspirat tot din alfabetul runic, Hagal și Bjarkan, iniţialele regelui Harald fiind destul de evidente în design. Ca şi tehnicalitate, explicată pe înţelesul tuturor bluetooth este o reţea wireless, bazată pe unde radio, fără fire şi cabluri. Din 1991 până în 2016 s-au lansat 6 generaţii de bluetooh, un progres semnificativ fiind realizat la versiunea 4.0, în materie de eficienţă şi economisire de energie. Versiunea 4.0 este implementată şi pe seria de electrozi Hanna HALO.
Hanna HALO
Întreaga gama Hanna HALO de 11 electrozi reprezintă o tehnologie cu aplicabilitate în produse industriale bazate pe Bluetooth, utilizate într-o mare varietate de automatizări industriale, prin comunicarea fără fir a datelor analitice, mai ales pe partea de pH sol, vin şi bere. HALO® este primul electrod cu bluetooth, prima sondă profesională de pH din lume cu tehnologie Bluetooth® Smart 4.0. Această tehnologie este eficientă din punct de vedere energetic, permițând un consum redus de energie pentru a maximiza durata de viață a bateriei înlocuibile. Sondele de pH HALO pot fi utilizate practic oriunde: pe teren, laborator sau clasă. Versatilitatea și ușurința lor de utilizare au revoluţionat modul în care este măsurat pH-ul.
HALO 11312
HI11312 HALO este un electrod de pH și temperatură Bluetooth Smart (Bluetooth 4.0) cu un corp din sticlă reîncărcabil și de uz general.Este proiectat cu dublă joncțiune care asigură că electrolitul KCl este lipsit de clorură de argint (AgCl) între proba care urmează să fie măsurată și celula internă de referință, rezistând la înfundarea și eventualele precipitări în joncțiune.
HALO pentru agricultură
Electrodul de pH HALO® Wireless HI12922 pentru sol are în celula de referință exterioară joncțiune ceramică triplă, senzor de temperatură încorporat și vârf conic ideal pentru măsurători de pH în sol și probe de sol. Toate citirile sunt transmise direct instrumentului HI2202 edge®blu sau oricărui alt dispozitiv compatibil Android sau Apple care rulează aplicația Hanna Lab.
Beer HALO
Cu pH-metrul HALO FC2142 putem măsura cu ușurință pH-ul în drojdia de bere, mustul și berea finalizată. Acest HALO este dedicat producătorilor de bere artizanală și de casă. Electrodul are un corp de titan, un vârf plat de sticlă și o joncțiune din fibră de sticlă regenerabilă, ceea ce îl face ideal pentru măsurarea pH-ului berii sau a mustului. Toate citirile sunt transmise direct pe dispozitivul dvs. Apple sau Android. Pentru a aprofunda procesul de producţie a berii vă recomandăm articolul Hanna unde am mers pas cu pas, pe urmele hameiului.
Wine Halo
Acest electrod are o joncțiune unică de sticlă cuplată cu un manșon PTFE pentru a împiedica particulele din interiorul unei probe să înfundă joncțiunea. În plus față de joncțiunea specializată, corpul de sticlă HI10482 și vârful sferic îl fac ideal pentru utilizare într-o gamă largă de aplicații. Toate citirile sunt transmise direct la HI2202 edgeblu sau la un dispozitiv compatibil Apple sau Android ce rulează aplicația Hanna Lab. Caracteristicile electrodului HI10482 îl fac ideal pentru vinificatori mai ales că electrodul oferă posibilitatea să personalizăm propriile puncte de calibrare. În general, un pH între 3 și 4 este optim pentru majoritatea vinurilor. Pentru a crește precizia și a se asigura că valorile așteptate sunt intercalate între punctele de calibrare, tamponul de calibrare pH 3,00 este afișat în locul tamponului pH 4,01, când acest HALO specific aplicației este conectat la aplicația Hanna Lab. Despre procesul de vinificare am discutat şi într-unul din articolele Hanna de referinţă.
Cum funcţionează Hanna HALO?
HALO este prima aplicație care transformă un telefon inteligent sau o tabletă într-un contor de pH complet. Aplicația Hanna Lab transformă un telefon inteligent sau o tabletă compatibilă într-un contor de pH complet, atunci când este utilizat cu HALO. Această aplicaţie include ca şi facilităţi calibrarea, măsurarea, înregistrarea datelor, graficarea și partajarea datelor. Măsurarea și înregistrarea pH-ului și a temperaturii la intervale de o secundă începe imediat ce sonda este conectată. Măsurătorile pot fi afișate în modul de bază, cu date tabelate sau sub formă de grafic. Graficul poate fi setat în mod panoramic și mărit cu ajutorul tehnologiei pinch-to-zoom. Conectarea la aplicația Hanna Lab se realizează prin simpla apăsare a unui buton, iar de aici tehnologia fără fir Bluetooth®, cu autonomie de 10 metri, îşi va urma cursul firesc. Vizibilă de la distanță, lumina LED HALO indică că sonda este activă și transmite. La nivel de urmărie şi stocare a informaţiei, dacă apăsăm butonul de pe sonda pH HALO sau pictograma sondei din aplicația Hanna Lab, se vor eticheta datele eșantionului pentru o referință ușoară.
Avantajele HALO
Afișează pH-ul și temperatura actualizate în fiecare secundă, iar vizualizarea de bază oferă informații de măsurare într-un mod curat și direct. Vizualizarea în tabel poate afișa măsurarea, ora și data, adnotările și starea alarmelor într-un tabel actualizat continuu. Vizualizarea grafică oferă informații de măsurare liniar. Axele grafice pot fi extinse folosind tehnologia pinch-to-zoom pentru o vizualizare îmbunătățită. Există patru moduri de salvare și partajare a datelor: toate datele de la ultima salvare automată, numai adnotări, toate datele într-un interval temporizat și adnotări într-un interval temporizat. Partajarea dateleor se poate realiza prin e-mail, în format PDF sau CSV.
Datele prelucrate de HALO
Datele, ce se salvează automat la fiecare oră, pot fi adnotate cu informații specifice măsurătorii. Citirile ce depășesc pragurile de alarmă definite de utilizator sunt evidențiate în galben pe ecranul, grafiul şi tabelul de măsurare. Citirile care depășesc specificațiile sondei sunt evidențiate cu roșu.
Mentenanţa electrodului HALO
Ecranul de măsurare al aplicației Hanna Lab afișează durata de viață a bateriei și starea sondei HALO. Bateria litiu-ion CR2032 de la HALO, cu o autonomie de peste 500 de ore este ușor de înlocuit. Electrodul HALO poate fi plasat chiar în plicurile tampon de calibrare pentru o calibrare ușoară. Utilizarea unui plic de calibrare Hanna vă asigură că tamponul este unul relevant. Aplicația Hanna Lab permite calibrarea până la cinci puncte. Valoarea tamponului este detectată automat și temperatura corectată la 25,0 ° C în timpul calibrării. Există chiat un memento de calibrare ce ne avertizează când HALO are nevoie de calibrare. Funcţia GLP afișează data și ora calibrării curente împreună cu decalajul sondei și panta medie. Pentru afișajele tabletelor, GLP de bază poate fi, de asemenea, afișat în tabel și vizualizări grafice. Funcţia FULL GLP afișează data și ora calibrării curente, decalajul sondei și panta medie împreună cu tampoane calibrate, valori mV, temperatură și pante între fiecare tampon. Pentru afișajele tabletelor, FULL GLP poate fi la rândul său afișat, de asemenea, în tabel și vizualizări grafice. Aplicația Hanna Lab oferă, de asemenea, modul de probă demo, informații generale despre aplicație, informații generale HALO, tutorial pH, tutorial de întreținere și informații de contact.
Concluzii
Primul electrod cu bluetooth din lume, produs de Hanna reprezintă o cerinţă necesară pentru toţi producătorii ce se bazează pe indicele de pH sau temperatură. HALO este conexiunea chimiei cu tehnologia de calitate!
Vă invităm să aruncaţi şi o privire atât pe pagina noastră de Facebook pentru a rămâne la curent cu noutăţile fizico-chimice din lumea tehnologiei şi promoţiile Hanna!
Hanna, mai sigur, mai simplu, mai uşor !
0 Comments